Sâmbătă, 19 Martie 2011 13:30

MICROLIŢI

Daţi click pe poze pentru a le mări

Francezii i-au numit TROVANŢI, părând că s-au format prin rostogolire şi aşa le-a cam rămas numele. Denumirea mai corectă este de microliţi, deşi eu am avut în casă (!) unul de peste 100kg (acum este la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Bacău), iar pe valea Teleajenului am fotografiat unul de vreo 3 - 4 tone; în spaţiul verde de la Teatrul Naţional din Craiova am văzut două pietre mult mai mari.
Am găsit trovanţi în câteva locuri din ţară şi cred că sunt gresii formate prin sedimentarea nisipului cărat de ape în canale preformate de alte scurgeri de apă în pământ nisipos, după ploi torenţiale. Căutând să mă documentez am constatat cea mai pertinentă opinie dată de un profesionist de marcă, Dl. Prof. Marcian Bleahu şi îmi iau permisiunea să-i reproduc aici explicaţia: "rezultatul circulaţiei prin nisipuri la temperaturi şi presiuni diferite a apei încărcate cu carbonat de calciu dizolvat şi care din cauza ieşirii din soluţie a CO2, precipită. Prin precipitare ia naştere un ciment calcaros care prinde strâns între ele granulele de nisip. Această precipitare a calcitului se face, de regulă, în profunzimile masei de nisip, în jurul unui nucleu solid, de exemplu o piatră sau un fragment lemnos, concreţiunea de gresii concentrice rezultată căpătând îndeobşte forme ovoidale sau sferice, conform unui principiu fizic simplu, acela de a cuprinde în minimum de suprafaţă un volum maxim"... "de fapt mecanismul intim încă nu e bine lămurit. Este de prespus aici şi intervenţia unor forţe chimice, eventual electrice şi chiar gravitaţionale, insuficient de bine studiate". "Dacă există două nuclee apropiate, procesul de precipitare are loc independent, în jurul fiecăruia. Când cele două concreţiuni sferice se ating, precipitarea continuă concomitent, neuniform, pe ambele sfere şi le sudează, rezultând din lucrarea lor milenară forme complexe, bizare, extrem de variate şi atractive, demne de imaginaţia celui mai desăvârşit artist."
Totuşi, un diletant ca mine nu am găsit niciodată un nucleu de altă natură în mijlocul unui trovant spart; de fapt clivează, deci este totuşi... o gresie. O bună parte dintre "trovanţi" au forme atât de curioase că sunt la concureţă cu operele de artă artificiale. Am să încerc să povestesc cum le-am găsit.
3 iulie 1983: trecând pe valea Teleajenului observ ceva iteresant şi opresc maşina: în curtea Căminului Cultural din satul Izvoarele: un director inimos adusese din albie nişte pietre, unele nu chiar mici, cu forme foarte interesante:

Ulterior (1984 07 21) am aflat că un ţăran şi-a dus o astfel de piatră în faţa casei lui dintr-un sat din apropiere - Schiueşti şi m-am dus s-o văd:

Tot în zonă, în albia Teleajenului, cineva a comis o oarecare crimă banală, a zgâriat-o, dar... priviţi-o:

Aş fi dus-o acasă! Mi-ar fi trebuit o cupă de excavator puternic plină cu baloţi de paie. (până în Moldova!?)
Cândva, decupasem dintr-o revistă "Magazin" un articol despre "Necunoscutul" de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din oraşul Bistriţa. A trebuit să merg să-l văd. Am ajuns după ora închiderii (1984 08 22), dar am avut "noroc": trovanţii erau "păstraţi" pe trotuarul din stradă!!! Mi s-a spus că n-ar fi rezistat clădirea, căci ar fi foarte veche şi se aşteaptă un alt local promis. M-am îngrozit: dacă vine careva şi zgârie cu un cui cine ştie ce inscripţie...

Am aflat că fuseseră aduse de la "Râpa cu păpuşi" de la Domneşti, loc pe care îl vizitasem în 1981:

Peste câţiva ani am găsit sediul nou al muzelui din Bistriţa: fosta cazarmă de pe timpul Mariei Tereza. Am trecut pe acolo la 21 mai 1988 şi un cunoscut a recunoscut locul căci fusese "repartizat" pentru reeducare în timpul stagiului militar la batalionul disciplinar. Acesta a trebuit să fie desfiinţat după câţiva ani din cauză că apăruseră spectatori la ferestrele blocurilor nou construite în jur! Am făcut cunotinţă cu muzeologul de specialitate, ing. Ioan Chintăoan care nu ştia de porecla (bucureşteanului) "Necunoscutul"; la muzeu i se spune Măria:

Am aflat şi povestea pietrei: a fost transportată din Râpa cu Păpuşi la ordinul unui grof din zonă, care a plantat-o vertical în parcul conacului său şi a mai şi ornat-o cu un colier şi o centură din tablă de alamă decorată prin metaloplastie. După război ţăranii revoluţionari au rupt ornamentele şi au prăvălit piatra. S-a găsit totuşi cineva să o ocrotească şi a ajuns piesă de muzeu.
Este lăudabilă hotărârea Consiliului local de a transforma "în scopuri paşnice" (a se înţelege: cultural) o cazarmă în muzeu civil.


Plecam în concediu de "odihnă activă" din vara lui 1985: cu o zi înainte mă vizitează un prieten şi îmi aduce un cadou de plecare, albumul cu fotografii editat de ing. Ion Lazu care a lucrat în zona Horezu "Natura sculptează", Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1984:

Pârâul Gresarea are numai vreo 3 km, dar primăvara apa lui venită torenţial de la topirea zăpezilor, sapă malurile nisipoase şi dislocă pietre preformate: "trovanţi"! M-am jucat şi eu (ca autorul albumului) două zile fotografiind în albia pârâului. Splendid!

Nişte copii povesteau că mai vin şi alţi "domni de la Bucureşti" şi caută pietre frumoase să le ducă acasă. Bună idee! Mai ales că în kilometrul a doilea(!) erau "pui" şi apoi am găsit şi cloşca (54 kg!). A fost dificil s-o car până la maşină, dar asta e altă poveste, poate mai nostimă. Într-o dminică seara am ajuns acasă la Piatra Neamţ iar luni am construit postamente din lemn şi până miercuri erau şi tapiţate: mi-am îmbunătăţit decoraţia interioară de-acasă. A ieşit chiar "artistic"! (am mai fost de două ori pentru colectare; acum am 30 de piese).

Referiri la trovanţi am găsit şi în revista "Înainte" (Dolj) nr. 8453/12 05 1972 în articolul scris de Vasile G. Paleolog care consemnează că există pietre asemnătoare şi în alte ţări (Canada, Munţii Pirinei, Irlanda, Munţii Tatra), iar la noi în ţară la Blahniţa, Brebu, Valea Dracului, Dealul Feleac, Valea Gresarea şi în judeţul Vrancea. Îmi permit să adaug: în judeţul Buzău - comuna Bozioru, pe pârâul Pineanca care se varsă în pârâul Brăneasca, afluent al Buzăului la Pârscov.

 

28 august 2012 - trecând prin Horezu am hotărât să fac un mic ocol pentru al patrulea "pescuit" pe pârâul Gresarea şi am mai găsit pietre interesante.