Miercuri, 24 Noiembrie 2010 12:54

 

DUBA din Şesul Lupşenilor


    La 2 iulie 1984, trecând pe Valea Arieşului spre nord, spre Ţara Oaşului, am întâlnit în cale la Lupşa, pe o clădire veche scris cu litere de aproape un metru: MUZEU; fiind loc de parcare pe stânga - opresc şi pentru motivul că în prag era un bătrân simpatic de la prima vedere. Cobor, mă opresc la vreo 5 - 6 metri în faţa lui şi pun mâinile la spate. Bătrânul ia aceiaşi poziţie şi începe dialogul:

    - Bună ziua!

    - Bună ziua! Vreţi să intraţi? 

    - Bănuiesc că este muzeul dumitale şi intru dacă pot să văd un obiect pe care  nu l-am văzut niciodată, deşi am vizitat multe muzee.

    - Ce?

    - Un amnar.

    - Şi dacă îţi arăt, ce-mi dai?!

    - Un pupat pe obrazul drept!

    - ... şi dacă-ţi arăt două?!

    - ... atunci şi pe obrazul stâng.

Facem cunoştinţă: era domnul învăţător emerit PAMFIL ALBU. Am intrat împreună cu cei doi însoţitori şi am văzut o mulţime de lucruri minunate, pe lângă cele două amnare. Am vorbit despre locuri şi legende. S-a mirat că mă îndrept spre Munţii Gutâi să încerc a treia oară să fotografiez o stâncă (!) (era vorba de Sfinxul Oaşului).

   Din discuţia noastră am reţinut o LEGENDĂ despre DUBE (cu sensul de "tobe"). Citisem ceva în urmă cu vreo 20 de ani în Almanahul Turistic. Sus în Muntele Mare, la marginea dinspre Arieş a platoului numit Şesul Lupşenilor exista un fel de construcţie străveche de piatră, care are un locaş în care se manevra un fel de bilă de piatră (după unii ar fi fost de "oţel" - adică de fier), şi se producea un zgomot mare care se auzea la mari depărtări, "până spre Turda". Se utiliza pentru a semnaliza când apăreau "răimile" să prade şi să ucidă pe Valea Arieşului, pentru ca oamenii să-şi adăpostească familiile şi să ia măsuri de apărare.

Mi-am propus să revin după ce termin de fotografiat toţi megaliţii antropomorfi din ţară.

20 MAI 1986: după ce iau informaţii de la Dl. învăţător Pamfil Albu, care ştia multe, am urcat cu însoţitorul meu Dorin Răulea (ing.). Am găsit Dubele: trei lespezi mari de piatră, orizontale, fiecare cântărind câteva tone, cu spaţii făcute prin poziţionarea între ele a unor pietre paralelipipedice (numite de localnici "popice"); în partea de nord se urcă pe două "trepte" şi apar în faţă pe cea de-a treia două locaşuri, nu prea adânci, făcute prin frecare sau batere - una mai mare în stânga şi una mai mică în dreapta. Bătrânii din zonă amintesc că ştiu de la străbuni că aceste pietre au fost puse de oloşi, nişte uriaşi din vremuri de demult. Suprafeţele de frecare/batere au fost făcute de un "bălătruc", care era mişcat într-un anumit fel, uitat.

aspectul ansamblului spre nord-est aspectul ansamblului spre vest
aspectul ansamblului spre nord-est aspectul ansamblului spre vest
aspectul ansamblului spre vest aspectul ansamblului spre sud
aspectul ansamblului spre vest aspectul ansamblului spre sud
DUBE-5 nu este un locaş de frecare, sunt două: unul mai mare spre stânga (NE)
aspectul ansamblului spre est nu este un locaş de frecare, sunt două: unul mai mare spre stânga (NE)


Bălătrucul ar fi existat până pe la 1900 când sătenii l-au dat jos şi l-au ascuns din cauza celui care păzea vitele la păşune: era un surdo-mut poreclit Mutu Berariului, care din când în când se juca producând zgomot mare, care speria animalele. Proprietarii trebuiau să urce în grabă (2 - 3 ore!) să-şi caute vitele risipitele prin hăţişuri.

    A rămas povestea.

    Fac fotografii şi măsurători radiestezice, găsind trei puncte "active" pe suprafaţa lespezii superioare. Nu gasesc un bolovan cât de cât sferoidal, dar găsesc unul oarecum potrivit şi-mi rog prietenul să-l mişte în locaşul mai mare (stg.). Înconjur stiva de piatră de câteva ori şi constat că se produce un uşor vuiet în partea dinspre sud! Schimbăm rolurile, acelaşi rezultat.

Dorin Răulea învârte cum poate o piatră (1986 mai 20) Stânca de alături (N) este interesantă
Dorin Răulea învârte cum poate o piatră (1986 mai 20) Stânca de alături (N) este interesantă

    Coborâm şi povestesc D-lui Pamfil Albu ce-am constatat şi promit să revin cu o bilă de piatră. Îmi notez cu ironie: EXPERIMENT nr. 1.

8 AUGUST 1986: EXPERIMENT nr. 2.

    Revin cu alt prieten, Viorel Nicolau (ing.), trecem pe la muzeu şi apoi la capătul drumului forestier punem cortul pentru noapte (7 august).

Dimineaţă urcăm. În rucsac avem 2 bile sferice colectate pe pârâul Gresarea (zona Horezu): una de 21 kg şi una de 3 kg. Ne-am rănit palmele mişcînd bilele în diferite feluri, producând numai un zgomot slab în spaţiul de sub lespedea de sus, tot în partea de sud. Am tras concluzia că bălătrucul era mai mare şi mult mai greu. Dar de ce erau două suprafeţe de frecare/batere?! Lumea a uitat ...

Viorel Nicolau la lucru (1986 august 08) Pauză de gândire
Viorel Nicolau la lucru (1986 august 08) Pauză de gândire
se imortalizează rezultatul efortului de transport bilele amplasate pe cele două suprafeţe de frecare
se imortalizează rezultatul efortului de transport bilele amplasate pe cele două suprafeţe de frecare
trebuie şi puţină odihnă, mai ales că şi palmele sunt în suferinţă ... mai încercăm...
trebuie şi puţină odihnă, mai ales că şi palmele sunt în suferinţă ... mai încercăm...
... şi altfel... E greu! Dezamăgire.
... şi altfel... E greu! Dezamăgire.

Ceva era totuşi destul de clar: era vorba de o consrucţie de piatră care prin frecare sau batere vibra şi prin rezonanţă producea sunet.

Am făcut măsurători la lespedea superioară: - lungimea = 4 metri

- lăţimea medie = 3,5 metri

- grosimea la sud ≈ 105 centimetri

- grosimea la nord ≈ 35 centimetri

Diametrul probabil al "bilei" mari (pentru locaşul din stânga) = 50 centimetri; diametrul probabil al "bilei" mici (pentru locaşul din dreapta) = 30 centimetri.

trebuie să plecăm; bila mare este îngropată se pune înapoi pământul şi deasupra brazda cu iarbă
trebuie să plecăm; bila mare este îngropată se pune înapoi pământul şi deasupra brazda cu iarbă

    Cu busola, la un anumit unghi şi distanţă am îngropat bila mare de piatră, în vederea unei alte încercări!

25 MAI 1988: EXPERIMENT nr. 3.

Mă însoţesc doi prieteni, Cornel Mocanu (ing.) şi Vali Provolovici.

    Pentru a fi uşor de transportat am comandat la un cazangiu (Victor Stănescu) un vas sferoidal (nu s-a putut face decât din tablă de aluminiu), cu două torţi şi un orificiu superior cu capacitatea de 40 de litri (a costat 500 de lei; salariul lunar era de 3.060 de lei) (adică ! vreo 10$ faţă de un salariu lunar de vreo 60$!). Făcusem rost şi de nişte benzină pentru drum printr-o audienţă în care mi-am prezentat proiectul (!) şi am fost stupefiat: am primit două bonuri a 20 litri cu care aveam dreptul să cumpăr (la vremea aceea se dădea pe cartelă).

    La Dube am umplut cazanul cu pietriş, nisip şi pământ, conţinut care a fost omogenizat cu apă de la izvorul aflat la vreo 150 de paşi mai jos (aveam la noi două canistre de plastic de 5 litri şi un burduf pentru 10 litri).

cazanul cazanul plasat în locaşul mare
cazanul cazanul plasat în locaşul mare

Orice tentativă de a produce rezonanţa construcţiei de piatră a fost fără succes: aluminiul este prea moale şi vasul părea prea mare. Am dezgropat bila de piatră, iar ne-am ros pielea de pe palme aproape până la sânge (trebuie mănuşi!). De data asta "vuietul" s-a auzit până la circa 100 de metri spre sud!

cu ciocanul toporului rotunjim o piatră mare lucrăm pe rând
cu ciocanul toporului rotunjim o piatră mare lucrăm pe rând
cu cea dezgropată vom avea două "bile" încercăm
cu cea dezgropată vom avea două "bile" încercăm

    Concluzia: aparat de piatră care produce sunet prin intrarea în rezonanţă a întregului sistem. Aceeaşi. Oricum, nu aparţine epocii de piatră. Cine l-a făcut? Oloşii? Hm...

ce să fac cu cazanul? Să mi-l fac căciulă! ... sau...
ce să fac cu cazanul? Să mi-l fac căciulă! ... sau...
obosiţi; Cornel se uită cu compasiune la mine (oare se simte vinovat sau mândru că a participat la o asemenea trăsnaie!) altul
obosiţi; Cornel se uită cu compasiune la mine (oare se simte vinovat sau mândru că a participat la o asemenea trăsnaie!) altul
nu e transpiraţie, a plouat puţin ce facem cu cazanul?
nu e transpiraţie, a plouat puţin ce facem cu cazanul?
ne mai gândim (cu ce?!) bântuim ca fantomele
ne mai gândim (cu ce?!) bântuim ca fantomele

    Proiect: trebuie turnată o sferă de fontă de vreo 100 de kg alcătuită din patru sferturi (pentru a fi cărate de patru coechipieri) şi la locul experimentului să fie asamblată cu nişte şuruburi mari îngropate.

până la urmă cazanul a rămas la Dl. învăţător, spre aducere aminte...
până la urmă cazanul a rămas la Dl. învăţător, spre aducere aminte...

    Pamfil Albu răspunde: "Sper că în ţara asta să mai fie vreo sută de bolunzi ca noi".

EXPERIMENT nr. 4.

BILA DE FONTĂ. Fonta era socotită material energointensiv (?!) şi era foarte controlată în economia socialistă aflată în pantă descendentă. Am găsit o soluţie neoficială şi cu un minimum de relaţii (cu cât ştiu mai puţini, e mai bine!), după explicaţii care au fost găsite amuzante sau bizare (normal!), după o săptămână (16 august) posed o bilă de fontă ce a fost depusă la locul convenit, adică în curtea Staţiei de Salvare, în mare viteză şi din cauza senzaţionalului creat, nimeni n-a luat numărul automobilului ARO! (  ). Bila cântărea 93 kg, având un canal diametral de 27 de cm cu lărgime de 3 cm. Strungarul Petru Manole, vechi colaborator, înţelege rolul canalului şi lucrează un sistem de tracţiune-rulare din bare de oţel cu secţiune rotundă: o tijă pentru bilă şi o alta ce va fi paralelă, pentru inelul de tracţiune, cele două fiind unite cu alte două tije cu găuri. Tot ansamblul a format un cadru dreptunghiular cu sistem de prindere inventat ad-hoc cu filete, piuliţe şi ştifturi de siguranţă.

La un atelier de tâmplărie este confecţionată o cutie din scândură de brad groasă de 3,5 cm, cu o gaură cu diametrul de 23 cm cu circumferinţa oblică (ca o latrină!) Va fi suportul pe care va sta bila în portbagajul Daciei, să nu spargă rezervorul de benzină prin trepidaţia din timpul mersului.

    Fotografiez rezultatul pentru "Istoria Lucrurilor Trăznite".

de o parte şi de alta a bilei sunt ataşate pe bară două ţepuşe ascuţite, care să se înfingă în pământ când calul se va poticni sau se va odihni cadrul montat
de o parte şi de alta a bilei sunt ataşate pe bară două ţepuşe ascuţite, care să se înfingă în pământ când calul se va poticni sau se va odihni cadrul montat
cadrul montat cadrul montat
cadrul montat cadrul montat
suportul de lemn pentru transportat bila bila pe suport
suportul de lemn pentru transportat bila bila pe suport

    Apare o nouă problemă, cam caraghioasă şi cu atât mai surprinzătoare: e foarte greu să găsesc doi tovarăşi de drum, bărbaţi, care să poată şi să vrea să facă o excursie aproape fără cheltuieli din partea lor!

    Scriu D-lui învăţător Pamfil Albu şi peste câteva zile vorbim la telefon. Redau textul scrisorii:

scrisoare-Pamfil-Albu

2 SEPTEMBRIE 1988: Plecare din Piatra Neamţ la ora 12.00 şi la Vaduri se urcă Romeo Baroi-Gaşparic (ing.), 32 ani şi fratele lui, Corneliu Baroi, 19 ani, absolvent de liceu şi candidat la Politehnică. Ajungem la Lupşa la ora 21 şi Dl. învăţător ne oferă cazare. Drumul a fost dificil din cauza inerţiei la curbe a bilei din portbagaj.

3 SEPTEMBRIE 1988: Dimineaţa plecăm cu Dacia pe drumul forestier şi apoi pe un fost drum de tras lemne, bolovănos încă vreo 2 - 3 km. Avem întâlnire într-un anumit loc între ora 11 şi ora 11 şi 30'. Pe alt drum, din partea cealaltă a muntelui, Ion Albu de 55 de ani, din Valea Lupşei, au urcat cu căruţa cu cal, apoi a lăsat căruţa (pentru lemne) şi a trecut cu calul culmea până la locul de întâlnire. Noi ajunseserăm la ora 10 şi 55', iar calul Bobi adus de Ion Albu au ajuns la 11.09. Cadrul a fost pus rapid şi la 11.50 Bobi a pornit trăgând cu orcicul bila, care se rostogolea în urma lui. Totul a funcţionat splendid şi peste 2 ore eram la Dube.

Cadrul de tracţiune a trebuit tăiat (am avut o pânză de bomfaier, pentru orice eventualitate) deoarece ştifturile de siguranţă şi chiar piuliţele se deformaseră.

Ne-am apucat (de data asta cu mănuşi!) să manevrăm bila în mai multe feluri. Degeaba! Nu cred că a existat un "dubist", un specialist în manipularea bilei. Logica mă îndemna să cred că bălătrucul putea fi mişcat de oricine ajungea acolo să dea semnalul de alarmă.

calul a transportat bila în două ore, apoi şi-a luat stăpânul şi au plecat fără să pună niciunul vreo întrebare...! de data asta am două perechi de mănuşi
calul a transportat bila în două ore, apoi şi-a luat stăpânul şi au plecat fără să pună niciunul vreo întrebare...! de data asta am două perechi de mănuşi
aproape nimic... nici vremea nu ţine cu noi
aproape nimic... nici vremea nu ţine cu noi

Vremea nu prea era favorabilă. Bila a fost unsă cu vaselină, pusă într-un sac de plastic şi îngropată (undeva).

    Mă gândesc: e posibil ca bălătrucul să nu fi fost o bilă.

    Coborâm abătuţi şi ne adăpostim pentru noapte în fânul unui pod de sălaş, fiind prea obosiţi să mai facem cortul. A doua zi mă duc la Pamfil Albu dar şi la un vecin, un văr de-al lui: baciu' Todor Albu, de 88 de ani şi aflu că BĂLĂTRUCUL era o piatră mare, neregulată, cu "diametrul" de circa 1 metru şi pentru a produce zgomotul "se clătea" adică se clătina. Am schiţat un desen aproximativ redat aici:

balatruc

Era vorba de DUBĂ, nu de Dube!

Nu se auzea un vuiet, ci BUU-BUU!!!

Culmea culmilor: asta visasem noaptea în podul sălaşului şi mă trezisem speriat de mugetul unui viţel!!!

Bătrânul Todor Albu ţine să mai precizeze: "duba aşa s-a pomenit, n-o făcut-o cineva..."

EXPERIMENT nr. 5.

Echipă de 3, cu o tovarăşă de drum şi prietenul Viorel Nicolau, care vine a doua oară. Două nopţi la cort pe platou.

23 IULIE 1989: Dezgropăm cele două bile şi începem tot felul de încercări, inclusiv prin suspendarea lor la capetele unei pârghii de lemn (par) şi batere. Rezultate minore. Se poate deduce că bălătrucul a avut în partea inferioară două suprafeţe rotunjite şi probabil era basculat înainte şi înapoi de către cineva urcat pe lespedea de sus.

am pus o piatră la mijloc şi am improvizat o pârghie dintr-un par (1989 iulie 23) cele două bile erau suspendate cu sârme
am pus o piatră la mijloc şi am improvizat o pârghie dintr-un par (1989 iulie 23) cele două bile erau suspendate cu sârme
imaginaţia şi inventivitatea sunt bune! Dar până unde...? totuşi...
imaginaţia şi inventivitatea sunt bune! Dar până unde...? totuşi...
se încearcă mai multe moduri de acţionare schimbul doi
se încearcă mai multe moduri de acţionare schimbul doi
cu o singură bilă încă o fotografie "documentară"
cu o singură bilă încă o fotografie "documentară"
azi nu prea e vară... ce mai e de făcut?
azi nu prea e vară... ce mai e de făcut?
se mai încearcă mutăm suportul pârghiei; şi?
se mai încearcă mutăm suportul pârghiei; şi?
nimic! încă o dată!
nimic! încă o dată!

Constat că a apărut şi prima mărturie turistică pe Dubă: "ANY". Îmi promit că dacă va veni vreodată timpul să descriu aceste "aventuri", să nu dezvălui şi date despre traseu. Asta mai ales că nu am speranţa ca vreodată Duba să ajungă pe lista de patrimoniu (măcar naţional!) şi deci ocrotită, cum cred că ar merita.

PROIECT pentru experimentul nr. 6: o echipă de 6 inşi cu două maşini şi două corturi pentru 3-4 nopţi şi între aceştia, neapărat, un sculptor în piatră, care să lucreze şi să dirijeze finisarea unui nou bălătruc.

Şi: dacă reuşim şi începe să sune Duba conform legendei!?! Cum mă descurc?! Cum explic?!

Nu a fost uşor. Am impresia că nu sunt prea departe de rezultatul în care cred.

Cred în adevărul ajuns la noi ca legendă.

Un experiment cu success mi-ar da speranţe ( ): ar fi argumentul hotărâtor pentru ocrotirea monumentului. Oare se va putea?...